Istoric

Localitatea Măgurele este comuna componentă a județului Prahova, situată în partea de Sud-Est a județului Prahova. Cele mai vechi izvoare care vorbesc de oamenii ce au întemeiat așezarea și au creat valori materiale, le constituie tezaurul dacic găsit la Coada Malului ce se compune dintr-un „colier realizat din bară de argint cu secțiune pătrată și tensionat în jurul axului longitudinal”, „o bucată din bară de format rotund”, „fibula cu piciorul aplatizat în formă de triunghi isoscel pe care e redat chipul unui personajmasculin”, „încă o fibulă similară cu cea precedentă”, „o brățară plurispirală din sârmă, cu secțiunea de 5 mm și un tub realizat prin înșurubarea unei plăcuțe dreptunghiulare”. Acest tezaur se păstrează la Muzeul de Istorie al României. Tradiția locală susține că așezarea ar fi luat ființă acum mai bine de 400 ani, din timpul lui Vlad Țepeș (1456-1564).
Numele vechi al comunei a fost „Măgureni”, probabil derivat de la „locuitorii din preajma Măgurilor”, întrucât satul este străjuit de dealuri singuratice, care, popular înseamnă „măguri” adică „măgură, deal mare, singuratic”. Cu acest nume este atestat în „Documentele de pe Valea Teleajenului”, într-un document datat cu anul 1503, din vremea domnitorului Radu cel Mare. În 1639 se discută de satul Măgureni din gura „Teleajenului”.
În 1831 Localitatea Măgurele făcea parte din „plasa Scaenilor” așa cum reiese din „Cartagrafia Obștească a Țării Românești”. În 1852 se află în „plasa Podgorii”, în 1904 în „plasa Podeni”, iar în 1942 în plasa Bălțești. După anul 1950 apar regiunile, raioanele, etc. 
Documentele ce vor fi reproduse fac parte din lucrarea „Documente de pe Valea Teleajenului, din arhiva Domnului Gh. I. Cereșeanu”, documente publicate de Eleonora Alexiu, elevă a istoricului Nicolae Iorga.
Primul document datează din 21 mai 1639. Importanța acestui document reiese din faptul că se face referire la chiar prima atestare documentară a satului Măgureni, și anume un hrisov din anul 1503 al domnitorului Radu cel Mare (sept. 1495-apr. 1508). Este menționat, de asemenea, un alt document în care apare satul Măgureni, un hrisov din anul 1578, al domnitorului Mihnea Turcitul (sept. 1577-iulie 1583). Satul Măgureni era, așadar, atestat documentar încă din perioada medievală, existența sa fiind cunoscută, așa cum se arată în documentul din 1693, „duprin zilele altor domni bătrâni”. Acest sat era proprietatea boierului Staico biv Vel Logofăt din Bucov, fiind moștenit de către fiul acestuia, Pârvu și de către fiicele acestuia, jupânesele Stana și Maria.
În ordine cronologică, următorul document datează din 26 ianuarie 1651, document prin care Stana Neguroaia vinde lui Dumitrașco spătar o vie în Dealul Negovanilor, partea ei și partea de zestre a fiului ei, Neacșul. Aceeași dată are și documentul prin care Neacșul și soacra sa, Stana Neguroaia din Negovani, vând lui Dumitrașco 5 pogoane de vie în Dealul Negovanilor.
Un alt document privind satul Măgureni este un zapis din 6 ianuarie 1704, prin care Duca sin Mirică ot Bucov își vinde partea de moșie din Măgureni jupânesei Radei Filipeasa și Stolnicesei Maria Filipeasa.
Peste 14 ani, la 8 martie 1718, prin zapis, Constantin Căpitan sin Miricăi Comisul ot Bucov își vinde partea de moșie din Măgureni sud Saac jupânesei Radei Filipeasca.
Un alt zapis prin care se înstrăinează o porțiune din moșia Măgureni este cel din 20 ianuarie 1750, prin care Dumitrana, fata lui Anton Miricescu, împreună cu soțul său vinde o parte din moșie Logofătului Scarlat.
Următorul document este datat la 9 iunie 1777 și reprezintă o copie de pe anaforaua veliților boeri orânduiți în pricina dintre Mihalache Conduratul biv Vel Sluger și cumnatul său Manolache sin Stolnicul Scarlat, pentru moștenirea din hotarul Măgureni. Tot din anul 1777, 5 iulie, datează și un document ce conține o poruncă domnească de la Alexandru-loan Ipsilanti Voievod prin care se orânduiesc veliți boieri pentru judecarea pricinii Măgureni. Din 1 august 1777 datează un deosebit de interesant document, o „Carte de blestem” dată de Cozma, episcopul de Buzău, în pricina dintre Mihalache Conduratul și Mihalache sin Stolnicul Scarlat pentru Moșia Măgureni. Grave blesteme erau aruncate asupra celor care ar fi încercat să ascundă adevărul cu privire la hotarele corecte ale moșiei Măgureni, obiect de litigiu între Mihalache Conduratul și Mihalache sin Stolnicul Scarlat.
Din 5 noiembrie 1777 datează un document, prin care, „Mihalache Conduratul jeluiește că nu i s-a dat de către cumnatul său Manolache sin Stolnic Scarlat hrisovul hotărât de boierii orânduiți pentru judecarea pricinii dintre ei”.
Un document deosebit de important pentru istoria localității Măgurele este „Cartea de hotărnicie pentru moșia Măgureni” din 31 octombrie 1778, ce cuprinde hotărârea domnitorului Alexandru Ipsilanti în pricina privind moșia Măgureni.
Din anul 1778, moșia Măgureni este împărțită în două moșii, între Slugerul Mihalache Conduratu și Stolnicesca Ancuța, până la împroprietărirea din 1864, când, din moșia Măgurele va mai rămâne numai o mică porțiune. Moșia stăpânită de primul va apare în unele documente sub denumirea de Măgurelele de Jos, iar cea de-a doua, Măgurelele de Sus.
În ceea ce privește zestrea istorică, în localitate avem următoarele lăcașe de cult: 
Biserica „Sfânta Treime” din partea de „sus” a satului, a fost zidită în anul 1780, cu un stil arhitectonic simplu, legat de formele artei populare, iar în 1820 a fost arsă de către turci, rămânând numai zidurile. În anul 1830 și ulterior, în anii 1904-1906, biserica a fost reparată din temelii, lucrări efectuate cu cheltuiala sătenilor din comună. În timpul Primului Război Mondial, strănile din biserică și  podeaua au fost deteriorate de către armatele austro-ungare, care au folosit lăcașul pentru grajd de vite și magazie pentru muniție. Între anii 1925-1927 s-a construit clopotnița bisericii, iar în anul 1929 s-au cumpărat cele două clopote. Cu fonduri de la epitropie, primărie și prefectură, între anii 1935 -1936 s-a refăcut întreaga pictură de către pictorul Gr. Constantinescu din comuna Gornet.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din partea de „jos” a satului,  așezată între poalele dealului Măgurele și râul Teleajen este cea mai veche biserică din sat.
După săpăturile care s-au făcut în jurul bisericii, cu prilejul unor reparații, s-a constatat că pe fundația respectivă a fost o altă biserică, mult mai veche decât cea existentă. În anul 1780, biserica a fost zidită din temelie, iar în anul 1820 a fost arsă de către turci, rămânând numai zidurile.
După plecarea turcilor, domnița Ruxandra, sora domnitorului Alexandru Șuțu, zidește din temelii această biserică: „Această Sfântă și Dumnezeiască biserică este făcută pe locul meu, în vecinătatea boierului Mihăilescu, ca să slăvească și să cânte mare nume și peste toate numele marelui și numai singur veșnicului și atotfăcătorului Dumnezeu”.
În anul 1830 și ulterior 1904-1906, biserica a fost reparată din temelii, lucrări efectuate cu cheltuiala sătenilor din comună.
Biserica „Sf. Dumitru” din satul Iazu a fost construită prin anul 1875, de către cetățenii din sat, construită din cărămidă și alte materiale, care au rezultat din demolarea altei biserici care era pe „Valea Bisericii”, din pădurea de lângă satul Nou, ce aparține în prezent de comuna Lipănești. În cutremurul din anul 1940, biserica a fost deteriorată complet, nemaiputându-se repara. Cetățenii satului au construit o capelă, din materialele rezultate de la fosta biserică, iar în anul 1943 și aici la acest sat s-a înființat parohia Iazul prin scindare de la parohia Măgurele II.
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” din satul Coada Malului este construită în anul 1942, pe fundație de piatră sub formă de cruce. Construcția a fost făcută din paiantă și cărămidă și acoperită cu tablă zincată. A fost pictată de monaha Cursaru Gabriela de la mănăstirea Ghighiu, județul Prahova. În anul 1977 s-au început lucrările de mărire ale bisericii satului din fonduri proprii și donații. A fost terminată în anul 1980. Pictura a fost făcută de pictorul Moroșanu loan, din donațiile enoriașilor evlavioși.