Programele, proiectele sau activitățile, după caz, a căror finanțare se asigură din bugetul local, prin care se promovează/consolidează elemente de identitate locală de natură culturală, istorică, obiceiuri și/sau tradiții

În conformitate cu prevederile art.5, pct.3 din Legea nr. 273/2006 privind  finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.129, alin 2, lit.d, alin 7, lit.d, art.133, alin 1, art.134, alin 4 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ; În scopul creșterii  gradului de acces și de participare a cetățenilor la viață culturală, conservarea, protejarea, transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial, Consiliului Local Măgurele adoptă anual hotărâri  privind organizarea următoarelor evenimente și manifestări cultural-artistice:

Nr. Crt.

Descrierea activităților

Perioada de desfășurare

Locația

1.

„Dor de Eminescu” – Montaj literar muzical

15  ianuarie

Școala Gimnazială Măgurele și Căminul Cultural Măgurele

2.

„D-ale Carnavalului” – concurs de costume inspirate de personajele lui I.L.Caragiale; concurs de interpretare.

30 ianuarie

Școala Gimnazială Măgurele și Căminul Cultural Măgurele

3.

 „Comemorarea eroilor comunei “ – plantarea de arbori în cadrul  Proiectului Național ,,Cine moare pentru Patrie trăiește veșnic”

01-15 martie

Monumentul Eroilor Măgurele și Izvorul lui Burebista din Coada Malului

4.

„Chipul drag al mamei oglindit în ochii copiilor” – expoziție de desene și spectacol cultural artistic

8 martie

Parc Agrement Măgurele, Școala Gimnazială Măgurele și Căminul Cultural Măgurele

5.

,,Ziua Basarabiei’’-  spectacol cultural artistic

27 martie

Parc Agrement Măgurele, Căminul Cultural Măgurele 

6.

„Ziua Independenței de stat a României – Ziua Europei” – alocuțiuni, depuneri de flori și întreceri sportive

9 mai

Parc Agrement Măgurele, Monumentul Eroilor Măgurele și Iazu

7.

„Ziua comunei Măgurele” –Întâlnire cu fiii satului, serbare câmpenească, spectacol cultural artistic 

28 – 29

mai

Parc Agrement Măgurele

8.

Ziua Mondială a copilului – “Copilăria, frumusețea vârstei” – spectacol cultural artistic         

01 iunie

Parc Agrement Măgurele, Școala Gimnazială Măgurele, Grădinița Micul Prinț și Căminul Cultural Măgurele

9

,,Concurs de dansuri moderne – interregional’’

11 iunie

Parc Agrement Măgurele

10

„Închiderea anului școlar “ – spectacol cultural artistic      

15 iunie

Școala Gimnazială Măgurele, Grădinița Micul Prinț și Căminul Cultural Măgurele

11

„Cupa de vară la fotbal – memorialul Iulian Mușat’’    

07 august

Stadionul Comunal Voința Măgurele

12

„Festival muzică folk ’’

03 septembrie

Parc Agrement Măgurele

13

„Deschiderea noului an școlar” – spectacol cultural artistic       

12 septembrie

Școala Gimnazială Măgurele, Grădinița Micul Prinț, Grădinița Iazu și Coada Malului

14.

„Ziua recoltei“ – serbare comunală;

16 octombrie

Parc Agrement Măgurele

15.

„Festivalul Fructelor de Toamnă’’- spectacol cultural artistic         

06 noiembrie

Parc Agrement Măgurele

16.

„Ziua națională a României” spectacol cultural artistic   

01 decembrie

Parc Agrement Măgurele, Monumentul Eroilor Măgurele și Iazu , Căminul Cultural 

17.

Concurs regional ,,Magia Crăciunului’’

17 decembrie

Căminul Cultural Măgurele

18.

Cursuri de dansuri populare, dansuri moderne, artă plastică, desen, pictură, chitară, canto

săptămânal

Căminul Cultural Măgurele

 

Sari la conținut